Analiză
Situația de astăzi nu a apărut peste noapte.
Ea este rezultatul unor ani în care semnalele de alarmă au fost prea slabe.
Postarea aceasta a pornit de la câteva mesaje primite de la Andy I.,
mesaje în care ne-am regăsit foarte mult.
Pentru că, dincolo de un rezultat prost, dincolo de un 0-3 la Bacău,
problema este mult mai veche.
Meciul este doar simptomul. Boala durează de ani de zile.
0-3 la Bacău. Trei etape. Zero puncte.
Dar problema Stelei nu începe astăzi și nu se termină cu acest rezultat.
Ceea ce vedem acum este nota de plată pentru ani întregi în care presiunea
a fost prea mică, pentru ani în care steliștii trebuiau adunați, nu împărțiți,
pentru ani în care trebuia construită o comunitate din ce în ce mai mare
și mai puternică în jurul Stelei.
Dacă folosim această analogie, situația Stelei seamănă cu un pacient
care prezenta simptome serioase încă de acum opt sau nouă ani.
Atunci trebuia făcut ceva. Atunci trebuia chemat doctorul.
Atunci trebuia spus răspicat că situația nu este normală și că,
fără intervenție, lucrurile se vor agrava.
Numai că, ani de zile, în loc să se tragă alarma, prea mulți au transmis
că nu este nevoie de doctor. Iar atunci când cineva spunea că pacientul
trebuie consultat, discuția se muta de la problemă la persoană.
În loc să discutăm despre boală, am ajuns prea des să discutăm despre cine
are voie să vorbească despre boală.
Aici a fost una dintre marile probleme ale stelismului ultimilor ani:
energia care trebuia consumată pentru Steaua s-a consumat prea des
în războaie sterile între steliști.
Cine este mai stelist. Cine știe mai multe. Cine are mai mulți ani.
Cine are mai multă autoritate. Cine trebuie să demonstreze ceva înainte
să aibă dreptul să vorbească.
În loc să construim, ne-am măsurat între noi.
În loc să adunăm oameni, i-am îndepărtat.
În loc să creștem masa critică necesară pentru a pune presiune reală,
am fragmentat-o.
Iar fără masă critică nu există putere.
Poți avea dreptate. Poți avea argumente. Poți avea oameni foarte bine
pregătiți. Dar dacă în spatele tău au rămas doar câteva sute sau câteva
mii de oameni, capacitatea de a produce schimbare devine incomparabil
mai mică.
Când ești în număr mic, presiunea ta este mică.
Când ești sute de mii, lucrurile se schimbă.
Steaua nu a devenit mare doar prin oamenii care au fost pe stadion.
Steaua a devenit uriașă prin milioanele de steliști din București,
din marile orașe, din orașele mici și din cel mai îndepărtat sat
al României.
Prin avocat și prin muncitor. Prin doctor și prin șofer. Prin omul care
merge la fiecare meci și prin cel care poate ajunge o dată la câțiva ani.
Fiecare dintre ei conta. Și fiecare dintre ei contează și astăzi.
Familia Steaua
Nu există steliști de rangul întâi și steliști de rangul doi.
Nu construiești o familie spunând unora că sunt mai importanți
decât ceilalți.
Tocmai de aceea, Ultima Redută a încercat și încearcă să strângă
steliștii de peste tot. Pentru că noi credem într-un lucru foarte clar:
fiecare om dintr-o familie este vital pentru acea familie.
Nu doar omul cu bani sau influență.
Și cel mai vulnerabil membru al familiei trebuie să știe că locul lui
este acolo.
Dacă el lipsește, la masă rămâne un scaun gol.
Poate fi muncitor zilier. Poate trăi la sute de kilometri de București.
Poate nu a mai ajuns de ani de zile pe stadion.
Dar este stelist. Și are același drept să simtă că aparține acestei familii.
Asta înseamnă familie.
O familie nu se construiește selectând doar oamenii considerați utili.
O familie se construiește făcându-l pe fiecare să înțeleagă că fără el
suntem mai puțini.
Este exact ca într-o mașină: nu doar motorul este important.
Fiecare piesă are rostul ei. Uneori, și cea mai mică piuliță poate face
diferența dintre o mașină care merge și una care rămâne pe loc.
La fel este și cu Steaua.
Puterea noastră nu vine numai din cine vorbește mai tare sau cine ocupă
primul rând. Puterea noastră vine din numărul celor care cred, participă,
se implică și rămân aproape.
Cu ani în urmă, când încă exista o masă enormă de steliști care putea fi
reactivată, trebuia pornit un adevărat program național de refidelizare.
Trebuiau căutați oamenii, aduși înapoi, respectați și ținuți aproape
de echipă.
Nu s-a făcut suficient.
Iar astăzi vedem consecințele.
Indiferent dacă fragmentarea steliștilor a fost intenționată sau rezultatul
unor decizii greșite, efectul este același: Steaua a pierdut oameni.
Iar odată cu oamenii a pierdut forță.
Astăzi ni se spune că pacientul este bolnav.
Corect.
Dar pacientul nu s-a îmbolnăvit ieri.
Semnele existau de foarte mult timp. Iar ceea ce vedem acum este rezultatul
unei boli lăsate să evolueze ani întregi.
Andy a formulat foarte bine o idee esențială:
meciul de la Bacău este doar un simptom. Problema adevărată este mult
mai profundă.
Ultima Redută tocmai de aceea încearcă să facă exact contrariul fragmentării:
să adune.
Să readucă oamenii aproape.
Să vorbească și cu cel care este pe stadion, și cu cel care se află
la sute sau mii de kilometri distanță.
Să considere fiecare stelist important.
Pentru că fără oameni nu există comunitate.
Fără comunitate nu există masă critică.
Fără masă critică nu există presiune.
Și fără presiune este foarte greu să schimbi ceva.
Poate că ar fi trebuit să înțelegem asta cu toții cu mulți ani în urmă.
Dar măcar acum trebuie să încetăm să repetăm aceeași greșeală.
Steaua nu mai are nevoie de concursul „cine este mai stelist”.
Steaua are nevoie de steliști. De toți.
Concluzie
Pentru că „Totul pentru Steaua” nu poate însemna doar o lozincă.
Înseamnă să-i aduni pe steliști. Să-i respecți. Să-i ții aproape.
Asta înseamnă familia Steaua.
